Cookie-uri     Politica de confidențialitate

Mărturii arheologice mai vechi, legate de antica cetate Halmyris

Câteva săpături nesistematice s-au făcut în zona Cetăţii Halmyris (Murighiol – Plopu – Tulcea, între braţul Sfântul Gheorghe, satele Dunavăţul de Sus, Dunavăţul de Jos şi lacul Razelm), încă din anii 1892 – 1893, fiind urmate de săpăturile arheologice din 1954 – 1956, sub egida Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti şi apoi între 1981 – 1985, prin colaborarea mai multor instituţii specializate (Centrul de Studii de Teorie şi Istorie Militară, Bucureşti; Institutul de Arheologie – Bucureşti; Muzeul „Delta Dunării” – Tulcea), realizându-se descoperiri cu privire la zonă, din perioada cuprinsă între sec. IV î.Hr. – sec. VI d.Hr..
 

În urma interpretării datelor arheologice, s-a ajuns la concluzia că la Halmyris a fost un castru roman (în sec. I – III d.Hr.), mai întâi din pământ, apoi din piatră, unde au staţionat unităţi romane din Legiunea I Italica şi XI Claudia, aici fiind şi un punct de acostare a flotei moesice.

 

În perioada când s-a întâmplat pătimirea Sfinţilor Epictet şi Astion (spre sfârşitul sec. III d.Hr.), castrul se afla în reconstrucţie şi fortificare, în vremea lui Diocleţian (293 – 305), în jurul castrului existând o întinsă aşezare civilă.

Analizând Actul martiric din „Acta Sanctorum”, cu privire la Sfinţii Epictet şi Astion, în corelaţie cu descoperirile istoricilor

Mitropolitul Olteniei de vrednică pomenire, Dr. Nestor Vornicescu, a prezentat în lucrarea sa „Primele scrieri patristice în literatura română” mai multe ipoteze cu privire la anumite detalii referitoare la Sfinţii Epictet şi Astion şi la martiriul acestora.

 

Astfel, localitatea de unde au venit preotul Epictet şi tânărul Astion la Halmyris, „din părţile Răsăritului”, după cum ne spune Acta Sanctorum (A. S.), ar putea fi cetatea Nicomidia din provincia Bitinia (azi, Ismir, Turcia). Nicomidia era reşedinţa lui Diocleţian, port important la Marea Marmara. De aici, Sfinţii Epictet şi Astion au plecat („pentru că, dacă părinţii lui Astion ar fi aflat de cele întâmplate cu unicul lor fiu – venirea subită la credinţa creştină şi abandonarea închinării la idoli, nota aut.– ei s-ar putea arunca în mare de tristeţe” – A. S.) pe mare, spre un alt port important al vremii, Halmyris.


Sosirea la Halmyris a Sfinţilor Epictet şi Astion a avut loc puţin după 284 d. Hr., aceştia rămânând în afara castrului roman, probabil în cartierul marinarilor, ca doi cetăţeni romani civili, nerecunoscuţi de nimeni. Au ales astfel să se ascundă într-o „aglomeraţie de neamuri”, în jurul castrului locuind atât romani, cât şi greci, ca şi, bineînţeles, băştinaşi daco-geţi..

 

Venirea lui Latronianus la Halmyris, la 17 ani după cea a Sfinţilor, s-a făcut în scopul inspectării lucrărilor publice de la castru, care puteau fi de construcţii sau de apărare (fortificare), fapt perfect corelat cu descoperirile arheologice. „Şi după ce a inspectat timp de trei zile lucrările publice şi instituţiile împărăteşti care existau acolo…” (A. S.), deci acesta nu venise special pentru a persecuta pe creştini, ci în alt scop. Cine era Latronianus? Comandantul militar al provinciei Scythia, „dux perfectissimus”, ducele Scythiei.

Persecuţiile creştine sub Diocleţian şi Galeriu, au început în 298, mai întâi prin înlăturarea soldaţilor creştini din armata romană. Astfel, la Silistra (Durostorum), au fost martirizaţi Iuliu Veteranul, soldaţii Hesichius, Nicandru, Marcian, Pasicrate, Valention.

 

Pătimirile Sfinţilor Epictet şi Astion au avut loc între 298 – 303. Latronianus, pe când era la Halmyris, a fost informat de minunile Sfinţilor, generatoare de convertiri în masă („ca la o mie de oameni s-au botezat într-o singură zi”, A. S.), fapt ce contravenea slujirii idolilor. Spre exemplu, Astion s-a rugat pentru un om aproape mort, căzut de la mare înălţime, care şi-a revenit. Acest om putea fi chiar unul dintre muncitorii la lucrările de la castru.

Cu toate că nu fusese încă dat decret de persecuţie generală a creştinilor (primul s-a dat la 24 febr. 303), ci numai a celor din armată, Latronianus a poruncit chinuirea şi apoi decapitarea Sfinţilor Epictet şi Astion, înainte de 303. În schimb, recentul convertit Vigilantius nu a avut de suferit şi e posibil ca tocmai el să fi alcătuit Actul martiric al Sfinţilor, care apoi se citea comunităţii creştine locale, în legătură cu slujirea de cult, spre pomenirea Sfinţilor şi îmbărbătarea creştinilor.

 

[Vigilantius era un localnic din Halmyris, magistrat roman, judecător, fiind unul dintre anchetatorii Sfinţilor. Auzind el mărturia repetată „Suntem creştini, o, tirane! Facă-se cu noi voia Dumnezeului nostru!” a celor doi Sfinţi înaintea lui Latronianus, le-a rostit şi el, impresionat, vreme de trei zile. Astfel că în ziua a patra, Vigilantius a strigat în auzul tuturor: „Eu sunt creştin, o, tirane Latronianus! Facă-se cu mine voia lui Dumnezeu!” După care, mergând la Sfinţii Epictet şi Astion din închisoare, s-a botezat cu toată casa lui. (A. S.)]

 

Au urmat alte edicte, în aprilie 303, contra clericilor creştini; în 27 sept. 303, pentru toţi cei care nu jertfesc zeilor; în primăvara lui 304, război declarat contra creştinismului. Graţie Proniei divine, în urma Edictului de la Milan din 313, epoca prigoanelor, care a lăsat în urmă mii de martiri creştini, a fost contrabalansată prin epoci de manifestare liberă a creştinismului, sub împăraţi precum Constantin cel Mare, Teodosie cel Mare. În perioada de libertate, cultul martirilor, aşadar şi al Sfinţilor Epictet şi Astion, a putut înflori nestingherit, Actul martiric al Sfinţilor a putut circula, iar în cinstea acestora s-a putut ridica un martiricon.

 

Între cele 14 scaune episcopale din Scythia Minor amintite în „Notitia Episcopatuum” cu referire la sec. VI d. Hr., este inclus şi scaunul episcopal de la Halmyris!