DOCUMENTE Lacasuri Ortodoxe (3):

Autenticitatea documentelor cu privire la Patimirea Sfintilor Epictet si Astion(referat – analiza– cercetari)

Cu toate că în sinaxarele, calendarele şi colecţiile de vieţi ale Sfinţilor, greceşti, de dată recentă, nu se întâlneşte vreo prezentare sau precizare asupra Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, asemenea informaţii există şi, treptat au devenit tot mai cunoscute şi afirmate în scris, urmând a fi punctate şi în cele ce urmează.

Mai mult decât Ch. Amer (în „Dictionnaire d’Archéologie chrétienne et de la Liturgie” – 1920) şi decât exegetul Dom Germain Morin (într-o scrisoare din 1921), specialistul hagiograf Hippolyte Delehaye a analizat „Martirologiul hieronymian” (de fapt, o compilaţie apuseană din secolul VII), cu scopul verificării autenticităţii textului hagiografic inclus în prezentul document, referitor la martiriul
Sfinţilor Epictet şi Astion, de la Halmyris.

În urma cercetării dintre anii 1912 – 1928, H. Delehaye a publicat la Bucureşti studiul „Les Martyrs Epictète et Astion” în „Academie Roumaine. Bulletin de la Section Historique”, sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, tom. IV, 1928. Din studiul său reiese faptul că, în copiile care s-au păstrat după acest Martirologiu (hieronymian), nu s-a reprodus numele corect al celor doi martiri şi nici denumirea corectă a cetăţii – loc de pătimire (Halmyris). Spre exemplu, pentru „Epictet”, Delehaye a găsit „Epicte”, pentru „Astion” – „Aponi”, „Aptani”, iar pentru „Halmyris” – „Almeridae”. În urma unor corelaţii minuţioase, eruditul hagiograf a concluzionat că, fără dubiu, Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion au pătimit la Halmyris.

„La Halmyris a fost ridicată, fără îndoială, o bazilică în cinstea acestor martiri. Noi dorim arheologilor români, vrednici urmaşi ai regretatului Vasile Pârvan, să aibă fericirea de a descoperi ruinele acestei bazilici”. (H. Delehaye, op. cit.)

Abia această lucrare din 1928 a eruditului patrolog Hippolyte Delehaye a stârnit interesul cercetătorilor români faţă de un document păstrat sub formă de copie, a textului patristic străromân „Viaţa şi suferinţele Sfinţilor Martiri Epictet şi Astion”. Copia, după un manuscris străvechi în limba latină, a fost inclusă mai întâi în volumul „Vitae Patrum”, din 1615, la Antwerpiae, de către H. Rosweyde, urmând a fi retipărită ulterior. Ediţia princeps a „Vitae Patrum” s-a retipărit în secolul XIX în două colecţii de talie internaţională:

1. „Acta Sanctorum”;

2. „Patrologiae cursus completus, Series latina”, sub grija abatelui J. P. Migne.

Textul hagiografic latin corespunde Martirologiului hieronymian, vorbind de „cetatea almiridensilor”, unde au venit Sfinţii Epictet şi Astion, mai apoi comandantul Latronianus şi, în final, părinţii lui Astion, în căutarea fiului, cetatea fiind locul martiriului Sfinţilor Epictet şi Astion, „atleţii lui Hristos”. („Pertulerunt autem martirium sancti atque athletae Christi…, in Almiridensium civitate”.)

Ulterior, în Biserica Ortodoxă Rusă, după un proces îndelungat de adunare a textelor hagiografice de către mai mulţi erudiţi şi sfinţi (precum Mitropolitul Macarie al Moscovei; Mitropolitul român Petru Movilă al Kievului; Inochentie Ghizel, arhimandritul Lavrei Pecerska din Kiev; noul arhimandrit Varlaam de la Lavra Pecerska şi Sfântul Dimitrie al Rostovului), a fost inclusă şi relatarea pătimirii Sfinţilor Epictet şi Astion, în colecţia rusă „Vieţile Sfinţilor” diortorisită (îngrijită) de Sfântul Dimitrie al Rostovului (sec. XVIII). În această ediţie, pomenirea Sfinţilor Epictet şi Astion este amintită la 7
iulie, probabil pentru că „la 8 iulie se afla un text amplu închinat Sfântului Mare Mucenic Procopie”, după cum sugerează Mitropolitul Nestor Vornicescu, preocupat în amănunt de punerea în evidenţă a primelor scrieri patristice din literatura română (cunoscute).

La români, acest text patristic străromân s-a tradus în secolul XVIII după versiunea rusă, de către ierodiaconul Ştefan dascălul. Mai apoi, Mitropolitul Veniamin Costachi l-a tipărit în volumul „Vieţile Sfinţilor din luna Iulie”, în 1814, tot la 7 iulie; urmat de ediţiile de la mânăstirea Căldăruşani, de la Bucureşti şi Chişinău.

Cercetătorii români contemporani au studiat documentul despre mucenici din „Acta Sanctorum”, considerându-l autentic. (Prof. Radu Vulpe, Prof. Ion Barnea, Pr. Prof. Ene Branişte, Pr. Ion Ionescu, Prof. Emilian Popescu, de la care cităm:

„Pentru noi, românii, Actul martiric al Sfinţilor Epictet şi Astion are o deosebită valoare, fiindcă, în afară de cel care istoriseşte pătimirea Sfântului mucenic Emilian de la Durostor, este singurul cu care literatura hagiografică dobrogeană se poate mândri. El ne luminează pagini întregi din viaţa religioasă a Dobrogei, în vremea când creştinismul era nu numai persecutat, dar reacţia oficialităţilor împotriva lui atinsese cote maxime.” (din „Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti”, Bucureşti, 1987).

Bibliografie selectivă:

- Hippolyte Delehaye, „Les Martyrs Epictète et Astion”, Bucureşti, 1928;

- Mitropolitul Nestor Vornicescu, „Primele scrieri patristice în literatura română. Sec. IV – XVI”, Craiova, 1992;

- Prof. Emilian Popescu, „Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti”, Bucureşti, 1987.