Iar când au ajuns la locul unde urmau să fie decapitaţi, stând cu faţa spre răsărit, cu mâinile întinse şi cu ochii îndreptaţi spre cer, astfel au rugat pe Domnul, zicând:

"- Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, lăudat şi preaslăvit în toate veacurile, pentru că prin Tine s-a făcut cu noi voinţa Ta, nu cea omenească. Tu eşti Cel Care înveţi pe cei ce cred în Tine să facă voinţa Ta şi să vestească în toate timpurile minunile Tale, pentru că Duhul Tău Sfânt conduce pe fiecare la bine după gândul şi după voinţa Ta. Tu eşti Cel Care ai condus întotdeauna pe Avraam după voinţa Ta, l-ai sfinţit pe Isaac şi ai luptat cu Iacov, punându-i nume nou, Israel, (…)

Care ne-ai adus în această patrie pe noi smeriţii şi păcătoşii slujitori ai Tăi, ca să vestim şi să propovăduim învăţătura Evangheliei Tale acelora care locuiesc în ea, Care eşti Cârmaciul şi Învăţătorul nostru şi bun luminător întru toate, Care totdeauna, până în acest ceas, ne-ai cârmuit după voinţa Ta.

Te rugăm, Doamne, să trimiţi pe sfinţii Tăi îngeri să ne libereze şi să ne apere de puterea vrăjmaşilor şi să ne conducă biruitori şi triumfători prin harul Tău, până la tronul măririi Tale; iar pe bărbaţii acestei regiuni şi cetăţi păstrează-i în frica Ta, ocroteşte-i în milostivirea Ta, păzeşte-i în bunătatea Ta, cârmuieşte-i după voia Ta. Binecuvintează-le copiii, mici şi mari, şi, pentru cinstea pe care ne-au dat-o pentru sfânt numele Tău, răsplăteşte-i cu fericirea veşnică. Dă-ne încrederea ca, ori de câte ori ne rugăm măririi Tale dumnezeieşti, să ne îndeplineşti cererile rugăciunilor noastre întru cele bune. Şi acum Te rugăm, Doamne, ia-ne în mâinile Tale cele veşnice şi du-ne în Ierusalimul cel ceresc, care este mama tuturor sfinţilor, a cărui lumină şi al cărui logodnic eşti Tu Însuţi: întemeietor şi făcător, pentru ca, împreună cu Îngerii şi Arhanghelii, cu Sfinţii Părinţi, Patriarhi, Profeţi, Apostoli, Martiri şi Mărturisitori, neîncetat să lăudăm şi să preaslăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în vecii vecilor.”

Iar mulţimea care era de faţă a răspuns: „Amin.”

Înainte de moartea mucenicească, după cum ne relatează Pătimirea Sfinţilor, aceştia au dorit ca să stabilească ordinea plecării în patria cerească. Pentru că sfinţitul Astion dorea ca să dea întâietate părintelui său duhovnic şi îndrumătorului său întru toate, preaînţeleptul Epictet l-a oprit, spunându-i că doreşte ca, aşa cum Avraam a oferit pe Isaac spre ardere de tot, tot astfel să fie şi în cazul lor, adică Astion să fie primul martirizat.

„Cu toate că nu pot să n-am încredere în bunătatea lui Dumnezeu că te poate păstra întru toate şi fără prezenţa mea, cum te-a păstrat şi până azi neprihănit, totuşi trebuie să ştii că păstorul cel bun întotdeauna sufletul îşi dă pentru oile sale.”, a adăugat Sfântul Epictet. Aşadar, într-un ultim gest de ascultare, Sfântul Astion a primit să fie primul decapitat, sub ochii părintelui său duhovnicesc, dar şi sub privirile miilor de îngeri veniţi să-i însoţească sufletul la cer. După care, şi Sfântul preot a fost decapitat.

„După ce s-au petrecut toate acestea, toţi cei care erau de faţă, privind, deopotrivă, creştini şi păgâni, cu lacrimi în ochi au adus slavă lui Dumnezeu pentru bunul învăţător Epictet şi pentru desăvârşita supunere a învăţăcelului său.”

Latronianus, în timpul nopţii (imediat după martirizarea Sfinţilor Epictet şi Astion), a fost cuprins de un duh necurat din cele mai rele, care l-a făcut ca dimineaţa devreme să vină la pretoriu. Aşezându-se acolo pe scaun, a început să spună foarte multe cuvinte pline de furie şi nebunie. A luat apoi sabia şi a început să lovească şi să rănească mai întâi pe cei din slujba lui. Apoi s-a repezit, ca un câine turbat, asupra altora, sfâşiindu-le hainele, alergând încoace şi-ncolo.
Mulţimea, văzându-l şi dându-şi seama că şi-a pierdut minţile, l-a dezarmat şi a început să-l lovească puternic cu pumnii şi cu biciul. Apoi, legându-l de mâini şi de picioare, câţiva l-au dus într-o încăpere foarte mică, unde a fost două zile chinuit de demon, până ce, zvârcolindu-se, şi-a dat duhul.

Să ne ferească Dumnezeu de îndrăcirea venită prin negarea cu vehemenţă a adevărului şi a minunilor Sfinţilor!

Veniţi la Halmyris a treia zi după înmormântarea Sfinţilor martiri, părinţii lui Astion au fost întâmpinaţi de Vigilantius, care fusese înştiinţat de venirea lor chiar de către Sfânt, în vedenie. Ei nu ştiau ce se petrecuse cu fiul lor, arzând de dorinţa de a-l vedea…

…Mama lui Astion l-a întrebat pe Vigilantius:

– Cum se numeşte ţinutul acela în care s-a dus dulcele şi unicul meu fiu Astion?

– Ţinutul bărbaţilor puternici şi viteji, a răspuns Vigilantius.

– Mai sunt şi alţi oameni acolo?

– Sunt mulţi şi nobili, iar moşia lor se numeşte Paradis şi locuinţele lor sunt construite din lumină. Viaţa lor este Dumnezeu, iar existenţa nemuritoare. Hainele le sunt stropite cu sânge, dar pe cap au cununi lucrate din cel mai curat aur, cu tot felul de pietre scumpe. În acelaşi ţinut este şi Împăratul cel preaputernic şi temut, care se numeşte Dumnezeul Dumnezeilor şi Domnul Domnilor. Crainicii Lui se numesc Îngerii dreptăţii. Îmbrăcămintea lor este aceeaşi la toţi şi atingerea lor este asemenea focului care arde. Iar senatul acestui Împărat este foarte ales: unii dintre ei se numesc Profeţi, iar alţii Apostoli. Cetatea acestui Împărat se numeşte Hristipolis. Zidul ei este construit din aur foarte curat, are douăsprezece porţi şi de fiecare sunt atârnate mărgăritare. De asemenea, la fiecare poartă se găseşte neîncetat câte unul dintre senatori.

Sfântul locaş din ea este minunat, fiindcă are sfânta sfintelor şi altarul în întregime din aur. În faţa lui stă un bărbat minunat, care are o harpă cu zece coarde şi îndeamnă neîncetat pe cei ce sunt acolo să laude pe Împăratul Lui, zicând: „Lăudaţi pe Domnul din cer, lăudaţi-L toţi îngerii Lui, lăudaţi-L toate puterile Lui!” Numele acestui bărbat este David, fiul lui Iesei. Străzile acestei cetăţi sunt pavate cu aur foarte curat. Râul ei este viaţă veşnică, pomii dau roade în fiecare lună, frunzele lor aduc tămăduire sufletelor, lumina este de nespus, porţile nu se închid niciodată, pentru că acolo nu este niciodată noapte şi nici întuneric, ci întotdeauna domneşte bucurie şi veselie fără sfârşit.

După încă şi mai multe cuvinte măiastre, precum acestea, Vigilantius i-a condus pe cei doi părinţi în chilia Sfinţilor Martiri, unde le-a arătat Crucea Domnului şi Sfânta Evanghelie, spunându-le:

- Acestea sunt cele ce mi le-a lăsat fiul vostru Astion. Dacă veţi îndeplini taina acestei puteri dumnezeieşti şi veţi face cele scrise în această carte, în mod sigur îl veţi vedea şi veţi fi cu el pe veci în acea împărăţie.

Atunci, deschizând tatăl lui Astion Evanghelia, a citit despre mărirea promisă de Domnul nostru Iisus Hristos celor ce-şi vor lăsa casa, fraţii, surorile, tatăl, mama, soţia, copiii, ţarinile, pentru El. Atunci părinţii Sfântului au fost dornici să afle cine este Domnul Iisus Hristos şi ce taine se ascund acolo.

În bucuria Duhului, Vigilantius le-a binevestit atunci istoria mântuirii neamului omenesc, de la facerea lumii până la Întrupare, de la Întrupare, până la Cruce, Înviere şi trimiterea Apostolilor spre propovăduire, îmbinând cuvintele sale alese cu lecturi adânci din Evanghelie, pe care apoi le explica… Mai apoi, Vigilantius le-a tălmăcit ce se întâmplase cu fiul lor, cum a mărturisit pe Iisus Hristos înaintea conducătorilor acestei lumi, fără frică de moarte, fără închinare la zei, şi cum Împăratul Împăraţilor l-a luat la Sine întru acea împărăţie din aur curat. După ce au discutat astfel timp de o săptămână, cei doi părinţi şi-au mărturisit credinţa în Mântuitorul Hristos, iar Vigilantius i-a condus la un preot, pe nume Bonosus, care i-a făcut catehumeni.

După aceasta, părinţii au mers împreună cu Vigilantius la mormântul martirilor, unde au făcut priveghere, în timpul căreia Sfinţii Epictet şi Astion s-au arătat celor trei, în lumină şi mireasmă preaplăcută. Atunci, o, minune!, Astion a putut să-şi îmbrăţişeze mama şi să se bucure de faptul că este şi dânsa ucenică a lui Hristos, şi, de asemenea, pe tatăl său, întru bucuria comuniunii Bisericii! Tot atunci, Sfinţii i-au mulţumit lui Vigilantius pentru grija sa înţeleaptă, sfătuind pe părinţii lui Astion să împartă averea lor săracilor şi să meargă fără îndoială pe calea poruncilor lui Hristos, spre a se întâlni în slăvita Sa împărăţie!

Iar când s-au împlinit 40 de zile de la venirea lor la Halmyris, Marcellina şi Alexandru, părinţii Sfântului Astion, au fost conduşi de preotul Bonosus la episcopul Evanghelicus, care era venit în cetate, iar acesta, cu bucurie, i-a botezat. După puţine zile, fericiţii părinţi au luat cu sine pe preotul Bonosus şi pe vrednicul Vigilantius şi s-au întors în patria lor, unde au împărţit toată avuţia lor săracilor, lăudând pe Dumnezeu, Care a binevoit să-i scoată din întuneric la lumina cunoaşterii Sale.

„Actele martirice, Pătimirile, se citeau de către clerici la mormintele martirilor, în faţa credincioşilor, în ziua când se celebra pomenirea acelor sfinţi. Pe mormintele martirilor sau în apropierea acestora s-au ridicat locaşuri creştine de închinare, numite marthyria. Se săvârşea Sfânta Liturghie în chip deosebit în ziua comemorării morţii lor, numită ziua naşterii (dies natalis), căci au trecut din moarte la viaţă. Primele Martirologii au fost alcătuite, pe scurt, din textele iniţiale citite cu prilejul pomenirii.

Şi la noi, la români, ca în întreaga creştinătate, se întreţinea amintirea martirilor, mai ales prin această pomenire actuală, în ziua trecerii lor la cele veşnice. Clericii citeau Pătimirile, ţineau panegirice, comemorând şi elogiind credinţa şi bărbăţia martirilor, se citeau şi Actele martirice, ori prelucrările lor de mai târziu, ca cele ale Sfinţilor Epictet şi Astion la Halmyris…” (Pr. Prof. Ene Branişte, „Sfinţi Mărturisitori şi Martiri cinstiţi de strămoşii noştri pe pământul românesc dintre Dunăre şi Mare”)